POEZII
Poezii audio:
Poezii în format scris:
Ce har...
Chiar daca te simti istovit de raul ce e-n tine
Tanjeste dupa lucruri mari ,nu asculta de lume!
Tanjeste sa fii ca Hristos,sa stii ca si pe tine
Te face azi victorios daca renunti la sine.
Lumea ti-a dat asa putin pe langa cate Domnul
Ti-a pregatit si-are sa-ti dea; Domnul nu e ca omul!
Poate acum nu intelegi cum ai putea primi
Iertarea si iubirea pe care numai El ti-o poate oferii!
Vei intelege atunci ,cand ii vei spune lui Isus,
Ca tot ce-ai strans pentru pamant nu-i roada buna ce-ai adus
Iti vei da seama ca nici truda de a ajunge cineva
Nu se compara cu onoarea de-a fii un rob in slujba Sa!
Mai ai putin ,inca ai har ,doar Domnul stie pana cand
Usa cerului e deschisa si inca har se da oricui,
Vine Isus, curand ,curand; fa tot ce poti sa faci acum,
Fii tu biruitorul sfant, ce calca pe drumul cel bun.
Andreea Avădanei
Folositor
Creste-n mine Doamne ce-ai vrea Tu sa vezi, Cum ai vrea s-arate fiul prin care Tu lucrezi? Înțelepciunea Ta, sa înțeleg Cuvantul dă-mi, Și sete mult mai multă, în vasul meu să torni.
Nu sunt cea mai luminoasă stea între ai mei,
Ci-o flacaruie mică , pâlpâindă,
Fa-mi tare flacăra ce arde pentru Tine,
Când vanturi bat, sa nu-mi mai fie frică!
Din stolul gândurilor ce-mi trec pe cerul mintii,
Cum reușesc eu singur sa păstrez ce e bun?
Te rog, Duh Sfant, in cuget Domn sa fii
Când vor sa ma-nspaimante, sa le întorci din drum.
Un țel, a tot ce fac sa fie, doar dragostea,
O dragoste deplină ,pentru tot ce-i al Tău,
Iar pe lângă tot ce sunt, ce îmi mai trebuiește
Ai spus ca-mi vei purta de grijă căci sunt fiul Tău…
Andreea Avădanei
Condu-mă Tu
Dă-mi Doamne fapte să pot arăta credința
Când greul apare în clipa ce nu o cunosc
Dinspre răsărit adu biruința
Și fa-mă să nu ma-ndoiesc chiar deloc.
Puternic viteaz cu inima mare și blândă,
Alină-mi Tu gândurile ce subtil vin
Și-mi pun la-ndoială credința în Tine
Puterea lor dintr-o dată s-o curmi.
Tu ești temelia pe care mă sprijin
În orice situație de Tine mă prind,
Și eu și cei care stăm în mijlocire
Răspuns și ajutor de la Tine primind.
Ce-ai vrea sa înfăptui prin ființa-mi plăpândă
E un mister ce-l voi descoperii,
Te rog să mă faci o unealta de care
Tu în orice vreme te vei folosii.
De-ai vrea să-ntăresc prin cuvânt sau prin faptă
Dă-mi graiul și fapta să pot să zidesc,
Dacă vrei să mângâi o inimă slabă
Dă-mi harul să simt cu ea și s-o iubesc.
Și când eu in vale ma voi prăbuși
Fă să văd și mâna întinsă
S-apuc credincios ajutorul de sus
Să am inima plină de recunoștință .
În toate o Doamne, Tu să ne conduci
Avem ațintită privirea spre Tine,
Doar Tu ne-ai condus și vrei să ne mai conduci
Fa-ne credincioși și la greu și la bine.
Andreea Avădanei
În adâncimea nopții...
În adâncimea nopții te aud,
Nu ești un foc, ci doar un sursur blând,
Când întrebări se zbat in mintea mea,
Și când se zvârcolește inima.
Tu vi încet, ca sa vorbești cu min’
Ce dor mi-era Isuse drag de Tin’
Un lucru-mi place , e-așa de minunat,
Căci ți-am greșit, dar Tu nu te-ai schimbat!
Când lacrimi multe udă patul meu,
Tu vi sa le strângi in burduful Tău,
Când spun ca nu mai pot înainta,
Tu vi și vrei pe brațe a ma lua.
Nu vreau sa spun Isus niciun cuvânt,
Ci lacrimile sa le las curgând,
Și tu s-asculți in taina glasul lor,
Și sa răspunzi, căci mult mai ard de dor!
As vrea sa spun, atâtea am sa spun,
Dar nu mai pot , Isuse drag și bun,
As vrea sa strig s-audă cineva,
Dar nu mai strig, căci striga inima!
As vrea s-asculți Isus suspinul meu,
Și sa lucrezi unde nu mai pot eu,
Sa schimbi in mine Tata ce vrei Tu
Și la tot ce e rău sa spun doar ‘“nu!”
Mi-e dor de Tine , mi-e atât de dor,
Și dorul zboară falnic către nor,
Mi-e dor sa vi după Mireasa Ta,
O Vino Doamne astăzi și ne ia!
Sa fim cu Tine pentru veșnicii
Și sa fim pentru veci ai Tai copiii
Și sa ne bucuram in slava Ta
O vesnicie văzând fata Ta!
Alexandra Prelipcean
Răscumpăratorul meu e viu!
Într-o grădină amară,
Ghetsimani numită
Era Isus…plângea
Erau și ucenicii, dormeau
Sufletu-I era cuprins de-o întristare
Căci paharul amărăciunii trebuia servit,
În acea zi cu însemnătate mare
El, voia Tatălui a împlinit.
Amar, amar a fost sărutul lui Iuda
Cu amar a plâns și Petru
Ucenicii și Maria
Și noi, de atâția ani..
Amar, amar a fost visul nevestei lui Pilat
Și apa, în care mâinile el și-a scăldat
Coroana și spinii blestemați
Amară a fost ziua condamnării.
O, amară a fost fierea
Amară a fost durerea
Mielului, ce din plin le-a gustat
Amar a fost refuzul și drumul ce duce la Calvar.
Amar a fost biciul, ciocanul si cuiele
Amară a fost trădarea și-nfățișarea,
Și chiar cămașa, ce ostașii au tras-o la sorț,
Amari au fost preoții când cu ură, și cu urlet L-au condamnat ..
Îndata, Fiul, cu glas puternic a strigat
Peste lume, o liniște s-a așezat.
Atunci ..
Perdeaua s-a rupt, stânci s-au despicat
Și pământul s-a cutremurat,
Morți au înviat ..și toți,
Toți au declarat:
„Acesta e fiu de Împărat!”
Nici moartea nu te-a înfrânt
Ci Tu, în veci de veci ești viu!
Ești Rege, Domn înălțat
Preasfânt Dumnezeu.
Amar mi-a fost trecutul
Tu, de acolo m-ai scos
M-ai prins cu braț puternic
De Tată, Domn si Rege.
Învățătorule, ești Supremul Medic
Conducătorul armatei
Ești cuceritorul națiunii
Și a micii mele inimi
Doar Tu! Veșnic! Veșnic Salvator!
Dorin Filip
Bucurie culeasă din neghină
O bucurie culeasă din neghină
Ce numai ochii o pot aduna
O stare ce-o descrii doar printre lacrimi
Și de n-o știi, doar în belșug n-o poți afla.
Ce fală să aduci, tristeții care
Pare că te zdrobește tot mai mult?
Dar dacă-n mijocu-ncercarii tale
Este nădejdea ce-o da Duhul Sfant,
Zâmbești smerit și-adevărat in ființă,
Nu te prefaci când spui că ” nu-i nimic”
Pentru că știi ca te așteaptă multe
Comori ce-n lume nu le-ai fii primit.
Ce bucurie se ascunde-n suferință?
Sau poti tu oare să găsești nădejde
Când cu-ai tăi ochi zărești zdrobirea
Și simți ca nimic nu mai este…
O suta, chiar o mie de cuvinte
Se spun despre plăcerile lumești
Dar noi trăim o bucurie-adâncă
Ce se trăiește dincolo de sentiment.
E o speranță pe care-o au creștinii
Nu doar cu numele, cei mântuiți prin har!
Eu-n dar pe care-l au iubiții lui Hristos
E-o taină dată pentru cei ce luptă cu folos.
Cântați cântări de laudă spre Împăratul
Voi cei din Valea plângerii acum,
Strigați în vale, luați cu voi toți frații,
Luptați pe calea dreaptă, că e sfârșit de drum!
Ce li se pregătește acelor care luptă,
Nu pot în poezii sau în cântări să scriu,
Căci noi avem tăria ce n-o stinge a lumii gură:
În inima Hristos ne este viu, asta o știu!
Andreea Avădanei
Învață-mă
Învăța-mi buzele ce sa vorbească
Când vrei să-mi folosești gandirea;
Eu nu am calități înalte,
Dar dacă Tu îmi spui porunca,
Eu am sa fac chiar de ma doare.
Eu nu știu să vorbesc ca alții
Sau să deznod taine din pilde,
Nu am mintea strălucitoare,
Te am o Doamne, doar pe Tine!
Ca un cusur sau margine de siguranță
Îmi e vorbirea limitată ;
Tu știi de ce nu-mi pot desface
Cufărul vorbelor, o Tată.
Dar dacă Tu-ai să spui vreodată :
” Vorbește! ” Eu am să rostesc
Și am sa spun tot ce-mi dai Tată!
Căci doar din Tine eu trăiesc!
Ca Moise atunci când l-ai chemat
Cu Faraon să stea de vorbă,
Atât de tare s-a întristat
Și Ți-a mărturisit întocmai :
„Am grea vorbirea și nu pot
Să vorbesc in Numele Tau
Vorbirea parca mi-e un nod,
O cheamă pe altul,Te rog!”
Dar Tu i-ai amintit ca Cel ce l-a făcut
Pe om din duh și din țărână
I-a dat și graiul și ochii i-a făcut
Și ca dacă poate vorbii, doar El putea să spună!
I-ai și promis că vei fii lânga el
Când va fii sa se ducă
In fața marilor conducatori
Și că-L vei învața ce va urma să spună!
I-ai spus că vei fii gura lui
Că limba va primi putere
Să deschidă drum spre minuni
Că Faraon va asculta-n tăcere..
Câte lucrări ai făcut Doamne
Prin Moise și prin gura lui
Și pe Aaron l-ai pus de-oparte
Să fie ajutorul lui.
Așa te rog să-mi dai și mie
Din mana-Ti ajutor în greu
Căci știi Doamne că fără Tine
Nu s-ar auzii glasul meu.
Te rog ajută-mă când trebuie
Sa vorbesc clar și răspicat,
Ce vrei Tu să vorbesc Parinte,
Aceea să spun apăsat.
Andreea Avădanei
Nu simți?
Nu simți? I-atât de-aproape Dumnezeu,
Vesteste atât de clar cuvântul Sau ,
Și vremurile spun neîncetat ,
Și zilele ce parca s-au scurtat!
Nu simți! I-atât de-aproape Dumnezeu,
Îmi spune asta chiar sufletul meu,
Prin Duhul Sfant pe care mi l-a dat,
Păstrează-te ! Păstrează-te curat.
Nu simți! I-atât de-aproape Dumnezeu,
Vorbește-n taina sufletului meu,
De ce mai stai și azi nepăsător ?
Cum te-ntalnesti cu al tău Creator?
Cum te-ntalnesti cu cel ce te-a facut,
Tu care ești doar o mâna de lut,
Dar prelucrat cu drag de Dumnezeu,
Și-a pus in tine Duh , din Duhul Sau!
Ridica-ti ochii astăzi către cer,
Căci izbăvirea vine de la El,
El Este Domnul Domnilor Cel Sfânt,
Are putere-N cer și pe pământ!
O nu ai vrea sa zbori atunci cu El,
Ca fulgul de zăpada înspre cer,
O nu ai vrea sa fii in ceruri sus,
In Paradis și veșnic cu Isus?
Alexandra Prelipcean
Sanctuar în vremuri tulburi
Timp de petrecut în rugă
Pentru tot și pentru toți
Cred că azi dacă ne facem,
Domnul va schimba vieți.
Mulțumind chiar dacă încă
Multe nu s-au implinit,
Domnul ne va da credință
Sa răbdăm pan’ la sfârșit.
Dincolo de ceața groasă
Și de zgomotul din lume
Este loc de poposire
Cu Domnul in rugăciune.
Frica, multa disperare,
Teama de necunoscut,
Chiar și marea confruntare
Cu gândul ca ești pierdut, Dispar fără urmă, dacă,
Te așezi lângă Isus;
El le ia din mana noastră
Ne dă pace îndeajuns!
Daca te gândești la moarte
Ca la o povara grea,
Să știi că Isus pe cruce
Ți-a salvat viața deja.
Haideți toți la rugaciune
E atâta de frumos
Sa îți lași povara vieții
Chiar în mana lui Hristos.
Avădanei Andreea
Rob bun
Un spic de grâu ce l-ai luat
Din lanul aproapelui tău,
Din acea clipă , condamnat
Și de păcat ești acuzat, căci ai furat.
Dar bucuria că nu ai luat ce-ai vrut
Îți stăpânește inima îndată ;
Și te ajută-n ceasul de temut
Sa treci pe lângă lan,
Sa ai haina curată .
O vorbă despre ce nu stii
Ai spus, vrând sa înveselești,
Si cât de mult s-a întristat
Fratele tău, căci doar El știe
Ce lupte grele a purtat.
Dar când te-oprești din vorbă multă
Când nu vorbești ce tu nu știi,
Îți pui pe cap bună cunună
De-ncredere ai să devii.
Numai o haină ce-ai purtat
Te-a biruit sa te mândrești?
Te-ai socotit ce tu nu ești
Și ai rămas trist și uscat
căci de smerenie ai uitat.
Dar căutând un echilibru
Între a fii și-a arăta,
Din toată zestrea ta cea bună
Vei știi ca într-o zi prea bună
Fără de ele vei pleca.
O singură dorință rea
A năruit pe toate cele bune,
Oricât de bine-ar arăta,
Inima rea, reflecta și-n afară
Întunecoasa fire ce e-n ea.
Dar ce multă lumină mai patrunde
Când gol ți-e sufletul de rele
Și gândurile tale toate-s bune
Arăți ce ești și Dumnezeu va spune:
” Bine, rob bun” te voi lua cu Mine.
Andreea Avădanei
Am o nădejde
Am învățat sa meditez în cumpăna vietii
Să nu dau un răspuns pripit și neglijat
Am învățat că mai mult face-o rugăciune,
În mijocu-ncercarii în care par a fii uitat.
Am învățat sa plâng ascuns, în umilință,
Să-i dau doar Lui suspinul meu cel mut;
Am învățat sa-I cer numai cât trebuie
Fiindcă mereu mi-a dat ceea ce n-am avut.
Am învățat sa cern cuvintele rostite,
Sa protejez de-al lor viscol sever
Pe cei de lângă mine, fiindcă si ei se lupta
Căci n-aș dorii sa fim străini și despărțiti de cer!
Am învățat ca nu e niciodată suficient
Din cele sufletești câte primesc în viață,
Am învățat sa mătur praful și să nu-l ascund
A cugetului casă sa o păstrez curată.
Chiar Tu m-ai învățat s-aleg mai greul,
Că-n greu, mă-mbraci in bună haină,
Chiar Tu mi-ai fost și-mi ești exemplul,
Tu ai murit și-apoi Te-ai ridicat în slavă.
M-ai învățat atâtea și știu că mai urmează
Te laud și Numele îți binecuvintez!
M-ai sfătuit în Duhul și vreau sa am mintea trează,
Te rog, nu ma lăsa din bratu-Ți când nu înaintez!
Cu-atâta învățătură, încă sunt slab și mic
Chiar dacă știu ce-am de făcut, tot mai falimentez
Dar cred ca Dumnezeul ce-mi face atâta bine
Ma v-a întări, ma va susține când cedez!
Fii și tu tare, tine ochii deschiși
Sa-nveti in greu și-n bine ca intotdeauna
Același Tată ce-ndreapta ai tai pași
Te-ndeamna ca să lupți și sa câștigi cununa.
Andreea Avădanei
Folositor
Creste-n mine Doamne ce-ai vrea Tu sa vezi,
Cum ai vrea s-arate fiul prin care Tu lucrezi?
Înțelepciunea Ta, sa înțeleg Cuvantul dă-mi,
Și sete mult mai multă, în vasul meu să torni.
Nu sunt cea mai luminoasă stea între ai mei,
Ci-o flacaruie mică , pâlpâindă,
Fa-mi tare flacăra ce arde pentru Tine,
Când vanturi bat, sa nu-mi mai fie frică!
Din stolul gândurilor ce-mi trec pe cerul mintii,
Cum reușesc eu singur sa păstrez ce e bun?
Te rog, Duh Sfant, in cuget Domn sa fii
Când vor sa ma-nspaimante, sa le întorci din drum.
Un țel, a tot ce fac sa fie, doar dragostea,
O dragoste deplină ,pentru tot ce-i al Tău,
Iar pe lângă tot ce sunt, ce îmi mai trebuiește
Ai spus ca-mi vei purta de grijă căci sunt fiul Tău…
Andreea Avădanei
Ce har
Chiar daca te simti istovit de raul ce e-n tine
Tanjeste dupa lucruri mari ,nu asculta de lume!
Tanjeste sa fii ca Hristos,sa stii ca si pe tine
Te face azi victorios daca renunti la sine.
Lumea ti-a dat asa putin pe langa cate Domnul
Ti-a pregatit si-are sa-ti dea; Domnul nu e ca omul! Poate acum nu intelegi cum ai putea primi
Iertarea si iubirea pe care numai El ti-o poate oferii!
Vei intelege atunci ,cand ii vei spune lui Isus,
Ca tot ce-ai strans pentru pamant nu-i roada buna ce-ai adus
Iti vei da seama ca nici truda de a ajunge cineva
Nu se compara cu onoarea de-a fii un rob in slujba Sa!
Mai ai putin ,inca ai har ,doar Domnul stie pana cand
Usa cerului e deschisa si inca har se da oricui,
Vine Isus, curand ,curand; fa tot ce poti sa faci acum,
Fii tu biruitorul sfant, ce calca pe drumul cel bun.
Andreea Avadanei
Rămânem tot cu Tine
Trăim, azi, vii, ca niciodată,
Printre scârțâiturile veștilor noi,
Trăind o pace greu de găsit în lume,
Fiindcă-l avem pe Domnul lângă noi!
Ne amintim cu drag de Tine,
Și suntem onorați să Te avem ca Tată,
Ai fost și ești Părintele ce-n totdeauna
Ai vrut sa ne păzești în lumea amenințată.
Frumos Ne-ai îmbrăcat cu Duhul Tău,
Știai că vremuri de nevoie vor venii,
Ne-ai înviat când morți eram și goi,
Acum inima bate pentru-a-Ți mulțumii..
Vedem la față pe fiecare om,
Știind că n-am iubit pe toți întotdeauna ,
Acum, că am putea fii despărțiți,
Stăruitor vrem azi, sa ne faci una!
Mi-aduc aminte cum stârnea-I în mine focul
De a ma umple și pe mine cu putere,
Deși atât de mici în fața lumii,
Te lăudam cu strigăte, umplând orice încăpere.
Ne-ai dat atunci ca să avem și astazi
Și azi lucrăm strângând cu grijă snopi
Pentru o Împărăție în care ne aștepți Tu
Îți mulțumim ca ii iubești și pe cei slabi.
Belșug puneai mereu în sacii noștrii,
Ne minunam, cum de grânarele nu ni s-au terminat?
Dar azi când multul se împuținează,
Îți mulțumim de vremurile roditoare ce ne-ai dat.
Ne-ai binecuvântat pentru ce n-am făcut,
Ai învestit în noi chiar dacă n-am zidit,
Şi-acum inima ne mai cheamă să zidim altar,
Să-Ti mulțumim, doar sa îți mulțumim..
Andreea Avădanei
Vale binecuvântată
Din văi , spre stânci privesc dorind
Să stau pe culmi cu Tine,
Ades pe drum mai obosesc
Și străzile îmi sunt străine.
Bogații-mpart n-ascunse porți
Ce nu le aparține,
Văd pe flămânzi cântând cu dor
Zicând ca te așteaptă pe Tine.
Mi-am scos din buzunarul prafuit
Talantul ce mi-ai dat când m-ai gasit
Și coborând o vale ce n-o știu
Am început sa cânt pe-al drumului pustiu:
Vrednic este Cel ce a adus lumina
In locul cel întunecos, și tot mai jos,
Izvoare-apar în calea mea umbrită
Și cade binecuvântarea din prisos!
Osana Ție Doamne ce dai nopții viață
Când încercările au năvălit,
Eu strig de bucurie că ești Viață
Că și pe mine Doamne m-ai primitl
Nu se-ncheie cântarea, și se-aud
Dinspre aceeași beznă binecuvântată,
Mai multe voci, așa cum pot cântând
Lăudând pe Cel ce poate aduce-o dimineață!
Atunci începe mai cu foc
inima mea sa cante melodia
” Olarule ce-aprinzi în cuptor foc,
Aprinde-n mine și-aici bucuria!
Ce mers ales mi-ai dat Stăpâne,
Chiar clătinat ca nu vad înainte,
Dar ce sublimă e a Ta prezență,
Caci Tu lucrezi spre a-mi da biruință.
Îmbărbătat de dulcea părtășie ,
Înclin capul fiind recunoscător
Ca Domnul meu și-n văi umbla cu mine
Și ca îmi e nadejde pentru viitor.
Andreea Avadanei
Pregătești în mine o trezire sfântă
Pregătești în mine o trezire sfântă
Lucrând cu milă la vasul meu
Să schimbi starea inimii de piatră
Și a vasului ce l-am murdărit, chiar eu
Când inima-i mâhnita și plină de durere
Când ochii mei sunt uzi de lacrimile reci
Când mintea mea, nimic nu înțelege
Al Tău glas inundă trupul meu
Am obosit să lupt, să cad, să strâng să merg pe cale
Zi de zi, în spate crucea să o port
Am ostenit să fiu ades, lovit în vale
Când alții spun cu ură: „Tu nu mai poți!”
Să fiu învins în încercare
E un câștig pentru dușman
Dar doar un timp, căci la strigare
Doar cu Isus, noi toți vom birui
Vorbim de-o luptă, nu de război
Căci mulți s-au abătut
Și-au renunțat la prima lor sudoare
Astfel cununa ei au pierdut
Pășești în fața, iar eu în urmă
Lăsând totul în mâna Ta
Viitorul, da, e binecuvântat de Tine
Și orice teama va dispărea.
Dar stiu, nu pe veci voi fi în vale
Și nici durerea n-o voi simți
Căci pentru mine, Tu ești în veci scăpare
Și pe brațul Tău , liniștit voi adormi. Amin.
Dorin Filip
Ghetsimani
Cum îți pleci Isus genunchii
Și te rogi lui Dumnezeu,
Tatălui, care din ceruri
Stă s-asculte glasul Tău.
Fredonează iar iubirea
Ce-ai compus-o în durere,
După ce a noastră viață
Murdărită, ai umplut-o de putere.
Din miile oameni ,Tu capul Ți-ai plecat,
Cu iubire de părinte miijlocind,
Rămâi Părinte acolo, stăruitor mereu,
Luptăm, dar Tu ne ajuți, atât de slabi fiind.
Nu Te-ntrista Isuse de cât de slabi suntem,
Nu Te îndepărta, căci știu c-așa am merita,
Rămâi până la clipa veșniciei, ca prin credință să culegi
Poate rod slab, dar dintre cei de aici, pe mine sa m-alegi.
Andreea Avădanei
Sfios
Cum să vorbesc sau cum să scriu
De Tine scump Isuse?
Cum sa privesc în ochii Tai
Când zidurile-n față-s puse?
De-atâtea ori m-am ofilit
de gânduri apăsată,
O mână de țărână-n vânt
simțindu-mă aruncată .
Lacrimi curg des pe-obrazul meu
simțindu-mă departe,
Chiar daca știu că-n inimă
Tu-mi ești oricând ca și un frate.
De orice-n lume as vorbi
Și orice aș descrie,
Nu îmi lucesc ochii pustii
Doar când vorbesc de Tine.
Tu ai alin și pentru mine
Și îngădui să mă întristez,
Căci mai aprinsă-mi e făclia
Și mai mult caut sa veghez.
Andreea Avădanei
Secretul
Dacă taci când vine încercarea,
Dacă zăbovește-n tine glasul
Să mai spună cât de mare si de bun e Împăratul,
Atunci, să-ți mai spui în minte:”Nu ăsta era secretul. ”
Când tăcerea e in casă ,
După ea trage zăvorul,
Și tu taci, lumina-o stinge,
Rugăciunii-I seacă izvorul.
Dacă taci când nu se-aude clinchetul de biruință,
Se înnegrește chiar și norul dinaintea feței tale,
Și nu spui:” Mărire Celui ce mi-a dat atâtea zile ”
Atunci, să-ți mai spui în minte:” Nu ăsta era secretul… ”
Veșnic bate făr’ rușine
Veșnica vinovăție,
Inculpatul vrea să-i fie
Proprietarul ce o ție.
Lung pahar de ascultare ii servești tu, gazdă bună
Dar o lași sa te afunde pana când nu mai vezi bine,
Vinovat ești, zi și noapte; iar nu-ți lauzi Împăratul…
Iarăși sa îți spui in minte :” Nu ăsta era secretul! ”
Dacă taci când nu-I chiar bine,
Cerul tace pentru tine,
Lauda în încercare,
E secretul cel mai mare.
Nu falindu-te cu tine
C-ai fii cel mai breaz viteaz,
Ci ca Domnul e cu tine
In noapte că rămâi treaz!
Greu e sa te vezi viteaz când te vezi un ciob căzut,
Ce să faci, cum să mai lupți dacă fața nu-ți ridici?
Domnul poartă pentru tine un toiag de carmuire,
Și-ți îneacă toți dușmanii nevăzuți într-o clipire.
Dacă nu renunti și-I ceri să-Ti mărească El valoarea,
Va fii mereu tot mai greu sa îți porți zilnic povara,
Dar de ii vorbești, si-I spui ce te-apasă, că te doare,
Nu e scurta mana Lui, pan’ la tine să coboare.
E ingredient secret,
daca știi să-l folosești,
Lauda in grea-ncercare către Domnul de înalți,
Va-nălța scări către cer, îți vei strange mulți talanți.
Andreea Avădanei
De ce atât de lesne?
De ce mă fură ce-i în lume-asa de lesne?
De ce-s așa ușor legați și ochii de pamant?
Cum reușesc nimicurile lumii
Să mă atragă înspre ce nu sunt…
De ce când fug de casele surpate,
Ajung sa le calc pragul neatent?
Cum, nu sunt oare tare, și ma fură
Atât de-ușor ecranul insistent?
Sunt mai frumoase clipele pierdute,
Decât prezenta Ta, Isuse?
Sunt oare vrăjile minciunii
Mai mult decât minunile-Ți făcute?
O nu! În nici un caz o, Doamne!
Durere muta e-n inima mea,
Că îmi doresc să-mi dai putere sfantă
Sa las ce-i rău, să-ncep a te urma!
Rubine, aur, tot ce e mai scump!
Acelea sunt momentele cu Tine
Dar Doamne, fă-mă Tu mai Sfant,
Ca vreau sa biruiesc chiar firea mea, Stăpâne!
Ca un părinte ce își învata copilul
Sa nu mai piardă vremea cu nimicuri,
Așa să fie Duhul Tău în mine
Să ma îndrume spre valoroase lucruri.
Și eu s-ascult; O, sa ascult mereu,
Sa fac ce-mi spui și sa renunț la lume
S-arunc ecranul ce-mi pătează privirea
Și să-mi îndrept tot trupul către Tine.
Că vin mai grele zile de testare cruntă
Și cum sa fie-ușor atunci sa n-accept răul,
Dacă acum mai stau puțin cu rău-n mână
Si dacă nu renunt acum, sever, la tină?
Tu ești Cel mai frumos dintre ființe,
Și când privesc la Tine prin credință
Primesc pace dar primesc și mustrare
Căci trebuie sa mă-ntorc la pocăință!
Din vasul meu mai curateste zgura,
Dă-mi multă râvnă, sa citesc Cuvantul,
Dorință, sa ma rog cu stăruință
Pana Te simt, până-Ți coboară glasul.
Te rog adânc; adânc să-mi fie gândul
Acesta ce mă macină mereu,
Sa folosesc tot ce mi-ai dat în lume
Numai și numai pentru Scopul Tău!
Domnul sa ne ajute!
Avădanei Andreea
Gând de rob
Dă-mi Doamne, gândurile Tale
Ia-le pe-a le mele, ia-le
Și alunga tot ce-i rau
Sa rămân cu Tine, sa rămân.
Robul Tău te cheama, glasul să-i asculti
Jos, adânc în cuget este o durere
C-a fost amăgita și mințită mintea
Și căuta leac, să-i vindece ființa.
Eu sunt robul Tău, te rog, ia aminte
La ce-ți spun, și-ți cer
Fa să-mi cada toate gândurile rele
Și in locul lor pune adevăr.
Gând de rob sa am mereu
ca nu am ce pierde,
Dacă port haina de rege
peste trup de-ntemnițat
Numele meu nu se șterge
ci rămân tot vinovat.
Gând de rob să am e-o haina
A smereniei, a tăcerii,
A supunerii, ascultarii
Acest gând mereu m-ajuta
Sa birui poftele firii.
Te rog, Tată, schimba-mi mintea!
Gândul Tău, Isus sa-l am!
Asta mi-ar aduce pacea
Și-as găsi ce căutam..
Avădanei Andreea
Mai ai comori?
Pe cine-asculți și cât asculți,
Din ziua ta întreagă?
Câți dintre vorbitori ți-au spus
Prin fapta lor, că ei ascultă de Isus?
Pe cine-asculți când te-odihnești,
Când ai moment de-odihna?
Te odihnești in Dumnezeu,
Gândindu-te ca ți-a adus lumina?
Cu cine-ți place să vorbești?
Sunt ei cu adevăr în glas?
Câți dintre ei te fac să vrei
Să fii mai bun mai mult de-un ceas.
Sunt multe clipele in zi
Când ai nevoie de lumină
Acasă, frații, mama, tata
Alegi sfătuitorul bine?
Ascultă … De vrei totuși să asculți
Pe oamenii ce cauta Cerul,
Nu lasă orișice intrus
Să-ți deformeze caracterul!
Vorbitul fără de folos,
E ca un om ce-are-o comoară
Și care tare curios
Este cuprins de orice sfoară.
Momeli de-acelui rău sunt multe,
Și omul nostru, nu-i atent,
Se-oprește ascultând povești
Ce nu zidesc, nu-i vigilent.
Nu se gândește la comoară ,
Ca-acolo-s binecuvântări de preț,
Că dintre clownii de pe stradă,
Poate s-a nimerit vreu-n hoț.
Asa ușor primește totul,
Poate chiar râde copios
La glumele ce nu își au rostul
Oricărui hoț ce-i mincinos.
Dar, vai, uitându-se in cufar
Comoara toată i-au luat!
Si fără de Hristos în suflet,
Ajuns-a pe un drum întortocheat.
Crezând ca e interesant subiectul
Lăsând pentr-o secunda atenția,
Ne-am trezit rătăcind departe,
Fără oprire, pierzând direcția.
Ne-am trezit la final, robiți.
Cautandu-ne prin buzunare
Iata ca-s goale! goale!
Fiind și mai săraci ca înainte…
Eu și cu tine azi alegem:
Cat interes le oferim
Celor cu care stam de vorba,
Ne-nteleptim sau în cuget ne prăbușim?
Fii vigilent!
Și astăzi Domnul ne mai spune,
Vorbește cu folos,
Nu asculta pe-oricine.
Lumina Lui din cer in noi se va vedea
Vom fii feriți de a fii furati de orice glas viclean
In loc de timp pierdut, noi îl vom câștiga,
Când Duhul Domnului de sus blând ne va îndruma.
Andreea Avădanei
Ne arde inima în noi
Ne arde inima în noi
Când ești prezent Isuse,
Că nu dorim să mai vorbim,
Vrem s-ascultam șoaptele-Ți spuse.
Ni-e dor de Tine și când ești
Aproape – Asa aproape,
Cum te simțim când ne vorbești
Nu ne dorim alte bucate!
Ni-e dor de Tine când nu știm
De ce nu Te vad ochii nostrii,
Dar ne mai lași sa bajbaim
Și-apoi cu mila iar de noi Te-apropii.
Ce trista este ziua-n care
Nu ne trezim cu-a ta prezență,
Dar Tu știi ca asa cauta-vom
Sa ne caim in a Ta absență.
Ne arde inima de dor
Să stăm cu Tin’ de vorba
Să ascultăm , să învățăm,
Să ne silim, să insetam ,
Să Te iubim, să ne rugăm,
Să fim statornici, să ascultăm,
De nu știm, sa Te întrebam,
De Tine sa ne bucurăm,
Și pregătiți să ne-nălțăm,
Spre Tine, c-aici jos nu stam!
Ni-e casa sus în Veșnicie,
Tot lângă Tine..
Avădanei Andreea
Isus...
Dacă n-ai fi Tu, sa lupți, sa iubesti sufletul nostru…
Sa apari ca raza zilei, printre palme-n rugăciune,
Sa mai umbli printre rânduri și sa te atingi de oameni,
Sa asculți pe fiecare si sufletele sa ne aperi…
Dacă n-ai fi Tu, as plânge, si-ntristat as vrea sa umblu
Și cu stelele în noapte, n-aș mai sta de n-ai venii Tu…
Gol ,ca pomul fără viață, stins, ca și fitilul rece
Înghețat sub grea zăpadă, soarele sa nu-l dezghețe.
Daca n-ai fi Tu, sunetul ce se auzea din coarde
De-ntristari sau veselie toate se-nchinau doar Ție,
Vocea mea ar fi uitată, fără Tine, n-am ce spune
Tu-mi ești bucuria toată și puterea ce ma ține.
Esti prezența cea mai dragă, Tu nu ești de comparat.
Scumpe Isus ce ma porți azi, și pe mine, și pe frați…
Ești ce-avem mai scump și dulce în lumea de frământări
Tu ești pace, ești odihnă și Tu nu te stingi, nu mori…
Cat de mult ar vrea cel rău, să dispari, sa fii nimic…
Dar Isus Hristos e Domnul, nu ne-ai lăsat nici un pic !
Vreau sa uit de grijă, teamă, tot ce-am să-mi aduc aminte
Va fii ca acum cu mine și cu tine e Isus,.. E atât, atât de bine…
Andreea Avădanei
Ne sprijinim de Tine
Ne sprijinim pe Tine în orice situație,
Și când e bucurie și când e întristare,
Când ni-e amar tot crezul și nu avem suflare
Când a-nverzit in suflet și este zi cu soare.
Ma sprijinesc pe Tine din dragoste curată
Îți caut vocea dulce din faguri adunată
Și ma silesc sa umblu la pas cu Tine-odată
N-adorm de bucurie stiind ca ești cu mine, Tată…
Tu ești scăparea mea în vreme înverșunată,
Tu m-ai scăpat de-atatea ori de-a Iadului armată,
Tu Doamne ești răcoare în fierbinte amiază
De truda grea și necredință, Tu ești ca o oază.
Ma simt mai implinit sa știu ca Domnul ma iubește,
Mai mult decât ca am pierdut ce lumea o numește
Fericire, dar de o clipa, căci este pieritoare,
Dar sufletul mânjit de ea, acesta nu mai moare…
Cat am clădit in viața mea la lucruri bune ce ajuta
Mi-a dat putere Duhul Sfant, călăuzirea-I multa
Azi, Doamne ca și ieri, mai am de trecut ziduri
Cu Tin le sar căci ma ajuți sa trec a vieții grijuri.
Doamne dulce, al meu iubit, esti scump și plin de mila,
As vrea-n cuvinte sa pot reda frumusețea-Ți divina
Dar nu pot, ești cel mai frumos, ești tot ce este bun
Până în Cer, din ce trăiesc iubire pentru Tine am sa adun. Amin…
Andreea Avădanei
Mai vii Isuse să mă cauți
Mai vii Isuse sa ma cauti
Căci m-am pierdut de turma și pășune,
Tu ești asa de dornic sa ma aflii
Și să mă ai aproape lângă Tine…
Chiar dacă nouăzeci și noua sunt cu Tine,
Te doare și-ți tresare inima
Dacă eu, mica oita, rătăcesc pe căi străine
Ma cauți, să nu ma stingă cineva.
M-ai povestit în pilde ca să știe
Și celelalte oi din turma Ta,
Că multe sunt ce au plecat ca mine
Și au crezut ca nimeni nu le vrea.
Dar Tu stai cu noi să ne asiguri iară
Ca poți sa ne iubești pe toți
Și chiar dacă rămâne-n spate turma
Sa lași pierduta pe nici una nu poți…
De bucuria Ta se bucura și alții,
Chiar Tu ii chemi sa le arăți la toti
Ca m-ai găsit și ca sunt pentru Tine
In leagăn ma adormi, numai Tu poți!
Acum, ma liniștesc pe umerii Tăi calzi,
Asa de obosit, și-ndurerat
Îmi mai doresc sa fiu atent la Tine
Și las plăcerile ce m-au îndepărtat.
Toți cei pierduți la Tine vin s-asculte
Ce de la nimeni n-au mai auzit:
” Cei păcătoși sa vina azi la Mine,
Căci pentru ei in lume am venit! ”
Isus, mai ai iubire pana la sfârșit!
Și tu, iubită și plăpânda oiță ,
Nu alerga pe drumul părăsit,
Că lumea numai te frământă!
Isus, te rog să mai vii să ne cauți!
Și tu, scump suflet ce ești rătăcit,
Vino acasă, te așteaptă toți frații,
Să-ți ia povara, Isus ar fii cel mai fericit!
Andreea Avădanei
Doamne...
Doamne,
Mi-ai arătat cerul în fiecare noapte,
De câte ori când urmaream priveliștea maiastra,
Vedeam ca nici o stea nu e mai stinsă
Și chiar de-ar fi asa, tot minunat ar fii.
Mi-ai arătat și când eram mai obosit,
Ca vântul și răcoarea iarăși ma așteaptă,
Și chiar de totul nu am biruit,
Până-n final de zi, ma întâmpină spre seara.
Doamne,
Mi-ai arătat c-odihna vine de la Tine,
Când după lupta multă, cu lipsuri și poveri,
Atât de neasteptata și cât de blândă este
Odihna ce îmi dai când privesc către cer.
Ma uit mulțumitor în jur la tot ce vad
Sunt onorat sa fiu atât de binecuvantat
Știind ca nu sunt vrednic, ridic încet privirea
Și-Ti mulțumesc atât de mult… Atât de mult…de har.
Andreea Avădanei
Ridicat pentru a sluji
Ridică-mă din porțile morții,
Ca să vestesc lauda Ta,
Clădește-mi zidul mintii
Să știu a Te urma.
Refă-mă din cenușă
Ca să pot cugeta
La Tine, la iubirea
Și mântuirea Ta.
Ridică-mă,
ca după ce uscată și căzută
Plina de viață floare,
să-ți fiu din nou supusă.
Tu, Doamne împărătești
In veac, și urmărești
Clipele vieții mele
Și-mi auzi strigatele.
„Ai milă de mine Doamne! „
Vezi-mi ticăloșia in care-am fost adus,
Ajuta-mi!, mă ridică!
Să Te slăvesc supus.
Tu nu dispari din viața
Celui care te caută,
Iar cei ce Te cunosc,
In Tine au speranță.
Se duc vrăjmașii toți
Și cad, rămân ruine!
Cei răi cad ca și morți,
Vin zorii către mâine.
Ei toți s-au dus,
Dar Domnu-n veci rămâne!
Împărătește-veac:
„Rămâi cu noi Stăpâne!”
Andreea Avădanei
Unul din mulțime
Eram acolo sus pe căpățână
Și mă uitam la Cel care murea;
Eram acel om tare din mulțime,
Pe fața căruia o lacrimă curgea.
N-ainte să-L fii cunoscut pe Isus,
Am aruncat ocară-n dreptul Lui,
Mă însoțeam cu cei fără de minte,
Și sufletu-mi era al nimănui.
Eram atât de rău, cu ochi trufași,
Picioarele îmi alergau numai spre rău,
Să întind curse celor nevoiași,
Să mint, era atuul meu.
Isus făcea mereu minuni
Fără sa se fălească,
Iubea pe toți ce Îl huleau,
Și n-astepta sa-L răsplătească.
Râdeam de El, în loc sa înțeleg
Ca tot ce făcea El era doar din iubire,
Ca nu se aștepta să Îi culeg
Măcar o floare, sa Ii dau ca răsplătire.
Știam in sinea mea ca sunt un păcătos,
Dar totuși continuam sa ma-ntovărășesc
La fapte rele fără de folos,
Nu aveam pic de pace, știind c-atât de mult greșesc!
L-am urmărit pe stradă și prin piețe,
Crezând ca dacă Îl cunosc, Îl am la mână ;
Dar El era atât de Sfant și plin de-nvatatură
Ca-mi cuprinsese inima-ntr-o dragoste sublimă.
După toate câte am facut
Isus fu judecat și omorat.
El a știut ca prin trupul Lui frânt,
Va face dintr-un om ca mine, un om sfânt.
Acum, vazandu-L răstignit pe lemn
Pentru păcatul pe care eu l-am săvârșit,
Ma duc sfios, pana-L ating,
Să mă sfințească pana la sfârșit.
Șoptind, i-aș spune:” Domnul meu…
Tu-as aduna dealuri de flori sa ți le dau ca răsplătire,
Dar cel mai mult, sufletul meu
Te rog, sa il primești la Tine!
Vreau sa fiu mort pentru păcat,
Nu datorez nimica lumii!
Prin Tin’ Isus am fost scăpat,
Nu datorez nimica lumii!
De astăzi, trupul meu va fii
Unealta pentru-a face bine,
De-orice păcat ma voi ferii
Eu de-azi trăiesc doar pentru Tine. ”
Andreea Avădanei.
Să chem al Tău Nume sfânt
Să chem al Tău nume sfânt
Ce putere, ce tărie,
Ce izbândă-mi dai Tu mie,
Ce curaj și-mbărbătare!
Tu, prin munți croiești un drum,
Și din stâncă, beau eu apă
Fără Tine toate-s scrum,
Dar prin Tine avem viața.
Uzi întregi pustii cu a Tale șoapte,
Și chiar furtuna se oprește
În prezența Ta nu-i noapte ,
Și orice rău, pe loc pălește.
Mă lupt ades cu pumnii goi
Târându-mă prin valea umbrei mortii,
Fără speranța zilei de apoi
Purtând dorința biruinței nopții.
Din noroi ridici războinici,
Oameni tari, puternici fii,
Sfinți, biruitori prin Tine,
Încrezători, și-n fapte vii.
Tu întărești picioarele slăbite
Și dai pace celui tulburat,
Legi cu dragoste inimile zdrobite
Curgând pe ele sângele sfânt,curat.
Să merg prin foc și flacăra să stea mută?
Să trec prin ape si valul să fie orb?
Să dai popoare pentru viața-mi de Tine cunoscută,
Și preț pe mine ai pus, căci sunt al Tău!
Privesc în zare o lumină
Un Domn, un rege Suveran
Ce luptă în față pentru mine
Și nimicește orice dușman
Acum, încrederea e neclintită
Și ochii mei spre cer privesc
Inima, și-a mele lupte
Ție, Tată, le încredințez.
Unde ne găsim?
Ai spus ca tot pământul, e loc unde Te-așezi
Ca-n Tot cuprinsul lui n-ajunge piciorul sa-Ti așterni,
Dar totuși azi Tu l-ai cuprins cu Mâinile amândouă,
Și-n casa Ta am înțeles ca ni te prezinți nouă.
In fata-altarului din templu, Tu ești zilnic prezent
Dar noi nu-ntotdeauna Doamne ne ținem sufletul atent,
Picioarele Tale-așezate stau calde-n fata noastră,
Avem tot ce e nevoie dar voia ne e stearpa…
Cu harfele deschise ce dau pe dinafara,
De câte imnuri Sfinte găzduiesc,
Când Cerul tot e gata sa se coboare-n vuiet,
Doar câțiva canta; iar restul par prezenți…
Acoperișul Sfintei Case e frumos așezat,
Nu ploua și nu ninge, e tot foarte curat,
Comod, plăcut, nu-i nimeni deranjat
E liniște,…. prea liniște,
Ce lucru ne-a scăpat?
Se canta înăuntru, se-aude-armonios
Când intri vezi prea bine, e casa lui Hristos,
Se-ocupa locurile toate, ne așezăm pe bănci
Și calde rămân bancile dar noi in inimi reci.
Doamne, mai iarta-mi, mai îndruma-mi cuprinsul mintii mele,
Când intru-n al Tău templu sa pot sa caut smerenie,
Sa înțeleg ca Tu ești centrul cântecelor mele,
Sa îți iei toata slava, alta nu îți pot cere! Andreea Avădanei
Puterea ce o am în Tine
Nu voi știi întotdeauna totul
De ce drumurile sunt scurte sau lungi
Cum palmele munților de pomi pline sunt
Dar voi știi ca Tu, veșnic vei rămâne Sfant!
Nu voi știi întotdeauna sa fac totul
Sa cântăresc corect tot ce am de facut
Și am sa fiu și slab in multe lucruri
Dar voi recunoaște mana Ta în planul meu căzut!
N-am sa dețin prea multe lucruri în asta lume
Nu-i voi avea mereu pe toți în jurul meu,
Ma voi simți și-abandonat și lipsit de-afectiune
Dar ma va ridica întotdeauna mângâierea Ta!
Nu stiu cum te vei mai folosii de mine,
Oricum, carnea mea se prapadeste fără Tine
Te laud pentru ca Tu știi mai bine!
Tu încă stăpânești văi și coline…
Andreea Avădanei…
Mă chemi să vin la Tine
In zori de zi, ma scoli mereu
Dar nu doar ca să vad lumina
Simt ca nu pentru a fii viu sunt eu
Ci pentru altceva ma striga ziua…
Fac mii de pași pe drumul meu
Și trupul face eforturi multe,
Dar simt ca tot nu doar să merg
E scopul, ci pentru altceva, anume
Pe lângă mine zeci de oameni
Trec zilnic, pe-unii ii cunosc
Și simt ca totuși nu degeaba;
Continui sa gândesc curios…
Vad florile de primăvară
Și Sunt de-a dreptul coplesit!
Cum asculta natura cerul
Cat de frumos au izbucnit..
” Dar nu degeaba”, tot rasuna
In al meu gând, dilema adâncă…
Și îl laud pe Dumnezeu
Pentru a Sa putere Sfântă.
Îmi tot repet:” Fii și-azi curat!
Nu te lasa ademenit,
sa minți, sa-nseli, sa nu jignești,
Curat sa fii nelimitat! ”
Dar totuși este un motiv!
Și pentru bucurie si-ntristare
Pentru ceva eu nu știu totul
Dar laud Numele Său mare…
Ajung înspre sfârșit de zi
Acasă, și spun :” mulțumesc o Tată.
Mi-aduc aminte ca ai fost atât de bun
Și ca viata, fără Tine nu se poate!
Ma așez pe genunchi
în camera mea goala,
Deșii tot timpu-Ai fost cu mine
Îți simt prezenta iară.
Am încercat să-ți multumesc
Pentru familie și pentru ca-am casa,
Pentru prieteni valoroși
Și mâncare pe masa…
Tot insirand lucruri asa,
M-ai coplesit cu-a Ta prezența
M-ai luminat, și-am înțeles
Despachetand a mea dilema
Fiecare lucru în parte,
Ma ajuta sa ma schimb
Să-l arat intotdeauna
Pe Hristos în mine viu.
Dacă las valul să-mi poarte
Gândul pe oriunde,
Isus nu mai e în mine
Și-atunci, nu am bucurie!
Depinde de ce aleg;
Dacă vreau sa fug de lume,
Faptele vor dovedi,
Domnul cu min va rămâne.
Educația cea mai buna
Ce ți-o poți preda tu însăți,
Scrisa-n dragoste de Domnul
Este chiar Sfânta Scriptura! Avădanei Andreea
Loc de veghe
Lucrând cu ceea ce-am primit,
In viață , printre oameni mai cu vază ,
Am avut har să birui greul,
Mergând la locul meu de strajă .
Orar peste orar sau timp prea scurt
Nu îmi dădeau răgaz, însă în taina
Pe-al meu Isus eu il gaseam
Mergând la locul meu de strajă .
N-am cum sa știu ce mă așteaptă maine
Grăbesc pe turn ca să veghez mereu
Nu las plăcerile să-mi cânte-n strună
Că vreau sa ma îndrume Dumnezeu.
Când nu m-aștept, sau mai degrabă când nu merit
Isus vine la pragul sufletului in suspine
Plângând, mă-ntorc la locul meu de strajă
El ma alina si îmi spune ca vrea sa locuiască-n mine.
Dacă as vrea sa fac ceva în viață,
As vrea sa fiu curat, slujind mereu,
Și sa veghez la locul meu de strajă
S-ascult de tot ce-mi spune Dumnezeu.
Avădanei Andreea
M-ai vindecat
Din slăbiciune, azi, ai făurit o floare
Căci Tu nu doar de ce-i usor te alipesti,
Tu faci din tot ce-i dureros și tare
Line, tandre, veșnic verzi livezi.
Iubirea-Ți, azi,ai arătat-o-n clipe,
Ca Doamne, Tu și astfel mai lucrezi în noi;
Nu fiindcă-s vrednic, ci ca mi-ai mai dat zile
S-apuc credinta-n brate în stramtori.
Nicicând Nu-mi ceri sa-ntind paturi alese
De grai cules de prin adâncul neatins;
Ci cu un simplu gând curat la Tine,
Sa ma îmbrac, și să iti spun ce n-am învins.
Și astfel, Doamne, iarăși meriți Totul!
Ajung s-ador sa fii lăudat,
Sub aripa-Ți întinsă peste cei nevrednici,
M-așez și eu, căci și pe mine, Tu m-ai vindecat!
Andreea Avădanei
Isaia 29
E greu să fii flămând
Visând că ai hrană din belșug,
Să te trezești din somn
Mai tare suspinând.
E greu să crezi că nu mai ești setos
După ce ai visat izvoare,
Așa ești fără de Hristos
Si sufletul îți moare.
Dacă greșești câmpul de luptă
Vrând să lovești în ce e bun,
Trezește-te acum, nu-i gluma!
E grea căderea, ascult-acum!
E greu să vezi cerul de-aproape
Când ochii-ți sunt legați de glie,
Fii sincer! Caută tu cerul!
Nu lăsa pe-alții să îți descrie.
De ce-ai în inima nu-i bun,
Nu continua, cere lumină!
Căci mulți ascund fapte cu tină
De ochii Celui Veșnic bun.
Olarul nu e lut, ci vasul este!
Numai olarul poate forma să îți dea
Așteaptă răbdător, îți dau o veste:
Un vas de cinste tu vei rămânea!
Andreea Avădanei
De ce plângi?
Tristețea fetei tale iti poate da lumina
Și capul greu lăsat a suflet framantat
Sunt chiar o cale larg deschisă spre mai bine
Sunt chiar polenul dulce din lacrimi adunat
Privindu-ti ochii umezi prin care-au curs izvoare,
Șoaptele rugăminții fierbinți ca-L vrei pe El,
Au fost ieri vânturate dar pana-n inserat ,
Urechea ce-ascultase ,toate le-a adunat.
De aceea,
Tristețea fetei tale îți poate da lumina
Sa vezi mâine in zori ca razele te scoală,
Și ele-s semnul ca El iarăși dovedește
A te iubi ca nimeni altcineva vreodată.
Acea Tristețe-a feței ce inima îmi schimbă ,
E când ma simt mizer de omul cel firesc
Din mine , si știu sigur, ca plamadeala-n sine
Are nevoie-n Domnul s-arunce ce-i lumesc .
Nici o alta voce nu îmi atrage atenția
Doar vocea lui Isus,sa spuna orice-ar vrea:
Sa mângâie,sa mustre,s-aline sau sa-nedrepte ,
Așa mi-as ține eul ,cuminte-n El sa stea.
Chiar plânsul pe-nserate ,când sunt plecată trestie ,
Ca o pâine crescută bine deasupra vetrei
Așa-i prezența Domnului in casa mea plăpândă
Mi-aduce alinare ,ca mangaierea mamei…
Deci,
Tristețea feței mele ,ma va-ntări pe mâine;
Sa nu fiu trist de n-am făcut sau dres
Pentru pământ și trup că tot nimic rămâne,
Ci trist sa fiu de nu in Domnul trăiesc!
Andreea Avădanei
Nașterea Mântuitorului
1. Spun ce alta data-n lume
Se-ntâmpla și încă este
O femeie a fost aleasa
Pe Cel Sfânt sa întrupeze
2. Maria, intr-o casa umila
Era blândă și senina
Iosif ,un tâmplar umil
Erau pentru-n plan divin
3. Jos in noapte-n Nazaret
Șoapte-n cer se-aud in taina
Pe Maria Dumnezeu
O-nstiinteaza: “Ești aleasa!”
3. “Chiar eu, Sfinte Dumnezeu
Sa îl nasc pe Fiul Tău?
Nu sunt vrednica dar vreau
Sa fiu unde vrei sa stau”
4. Alte șoapte din înalt
Coborâseră spre Iosif
“ Și cu tine am un plan,
Iosif ,mâine tu vei fii părinte”
5. -Tu Asculți de Dumnezeu când te-nstiinteaza?
Ai încredere mereu când tainic lucrează?
Câte semne-ai vrea sa vezi sa-L crezi pe cuvânt?
Dumnezeu îți da iar semn “ Fa ceea ce-ti spun!”
6. Maria și Iosif merg
înspre Betleem
Căci acolo se va naște
Isus cel Suprem
7. Dincolo de uși închise
Și de drumul lung
In pofida suferinței
Ei lupta crezând .
8. Le-au trântit mulți usa-n fata
Nu i-au mângâiat .
Însă mâna Tatălui
Nu-nceta sa-i ocrotească .
9. Le-a deschis usa un om
Si-“”o iesle-umila
Le-a fost totuși îndeajuns
Cerul sa deschidă
10. Tu renunți când ești respins și când usa se Închide?
Nu te teme ,mergi ‘nainte și Domnul uși va deschide!
11. De departe spre Isus
Trei înțelepți au venit
Îndrumați de Stea au mers
Pe Irod l-au ocolit
12. Alți pastori au fost uimiți
De un cor de îngeri
Ce au coborât din cer
Sa vestească-n lume:
13 Isus a venit la noi
Fiindca ne-a iubit
Încă te iubește ,crede!
Fii ca El ,smerit!
Andreea Avădanei
Vorbind despre El
Tu ti-ai adus aminte
Ca trupul mi-e pământ ,
Din el pot scoate viața
De pun in el cuvânt.
Ființa-mi e slăbită
Fără puterea Ta
Greșind,ma ierți Tu ,iarăși
In bunătatea Ta.
Asemănată-ti este
Cu depărtate zări
Întreaga-Ti bunătate
Ce iartă orice stări.
Tu,nu ne pedepsești
După fărădelege
Și totuși,noi ,sporim
Pedepse a alege.
Îți mulțumesc Părinte
Ca nu te manii veșnic
Ca porți haina de mila
Iubindu-ne-n stil faptic.
Mărturisesc: Ești îndurare!
Ești tot ce nu sunt eu ,
Tu stii, chiar ma stii bine
Tu, Facatorul meu!
Andreea Avădanei
Să ai pace
M-am uitat înspre pământul ce dă roade
Și spre omul ce trudește să adune,
Spre cel apăsat ,ce fără mângâiere cade
Și spre cei fără de viața ce nu mai au ce spune.
Tot ce văd astăzi este-o deșertăciune ,
Asupritorii se luptă să rămână-n glorie
Tu,trebuie sa fii înțelept căutând înțelepciune ,
Căci lumea asta este provizorie.
Am mai văzut ca fericirea nu e-n viață neaparat,
Căci viața îți deschide ochii să vezi și ce e rău,
Nici cel ce este in viață ,nici cel ce demult a plecat
Nu-s mai ferice decât pruncul ce nu-știe încă rostul său.
Am văzut pumni plini de truda și goană după vânt
Dar ochii-nlacrimati ce greu suspină,
Am văzut oameni singuri ce strâng și n-au cuvânt
Ei au nevoie de o singura mâna ,plină de odihnă.
Am văzut ca și eu pot fii acel om care trudește,
Că și inima mea trage sa agonisească ,
Dumnezeu însă îmi spune și-mi șoptește
Sa strâng atat cât am nevoie ,pacea sa nu îmi lipsească.
Mai bine o mâna plină de odihnă,
Mai bine mai puțin din cele pământești ,
Mai bine bogăția inimii care-ti dă tihnă
El va purta de grija , sa ai tot ce-ti dorești!
Andreea Avădanei
Trecând spre casa prin Iordan
Ma aflu-n fata-unui Iordan
Ma uit cu-ngrijorare ca-n neant
Vin pietre mici și mari aduse
De-acel curent crunt, militant.
Ma aflu lângă râul nesfârșit
Dar nu sunt singur,gloate mari ma înconjoară
Acuși se duc căci vor viața negreșit
Ei vor sa treaca dincolo de el,sa uite viața-amară.
Iordanul mi-e și astăzi înainte
Țin mâinile la piept
Inima mea ar spune cuvinte
Mi-e tare greu sa tac, s-aștept.
Iordanul meu,oh greule Iordan
Privește tu poporul ce vrea sa-ti treaca pragul;
Sunt grei deja de lupte și necaz
Nu-ti repezii curentul ,îngăduie alaiul.
Înaintam cu toții spre Iordan
Nici straiele nu ne ajută,
Ca prea mult preț am pus pe ele
Încălțămintea ne devine strâmtă.
Iordanul nostru ,ce canti când noi tânjim ? E-adevărat necazul ne doboară,
Dar Dumnezeu te va clinti
Ca pentru chivot,odinioară.
Din cer ,coboară Dumnezeu
Cu mâna-I fără frică,
Și-o pune chiar in cursul sau
Iordanul se despică.
Nu mai grăiește nimeni
Pământul-a-ncremenit
Domnul ia toată slava
Minune-a-nfaptuit!
Iordanul meu,oh greule Iordan
Abea clipesc și-mi clătinat toată ființa
Cad in genunchi toți cei ce-au așteptat
Căci Împăratul a învins știința!
Nu m-am rugat destul,oh greule Iordan
Fără Hristos,nu ti-as fi trecut pragul,
Fără Hristos,nu ai fi fost înfrânt,
Fără Hristos,eu,as fi fost jos,frânt!
Nu prin puterea mea pășesc pe-uscat,
Nici gravitația ,nici minunea ce a fost înfăptuită
Nu ar fi fost nici mâna unui om,
Nimic,fără de Dumnezeu care RIDICA! Andreea Avădanei 
În palmele înțelepciunii
Cum te trudești sa te lipești
De inima lui Dumnezeu?
Trecand prin dureri si-ngrijorări
Răzbind furtuni și framatari?
Cum vrei să intri-n templul Sfânt
Unde îngerii cânta?
Cu haine rupte de pe drum
Din lupte și ispite?
Cum vrei sa Cânți spre-un cer curat ,
Ce stă tăcut deasupra?
Ce harfe-n inima ți-ai luat ,
Ce-ti cântă sufletul întruna?
Clipele trec pe drum cu noi
Oh, nu sta prea departe!
Fă tot ce-i astazi de folos
Ca sa rămâi aproape.
Cum știi ca ești a lui Hristos
Il cauți in lumină?
Stai tare sau ești mai fricos ,
De nu stii ,cere milă!
Fii sigur,tu nu ești orfan ,
Domnul îți este Tată!
La cruce nu ai dat vre-un ban,
Sa ai haina curată!
Fii sigur ,ești iubit mereu,
Isus îți este frate,
In brațe te-a cuprins mereu
Sa fii păzit de toate!
Trudeste sa te schimbi mai mult
Că ceru-i pentru tine!
Zi după zi stai culegând
Învățăturile-I divine.
Ai multe de-nvatat acum
Nu da din tine lumii
Fa cântec din al luptei zbucium
Ia lumina Scripturii!
Andreea Avădanei
Cât de bogat?
Toți umblam prin lumea larga
Doar mai bine de-am avea,
Scopurile ni le-alegem
Și luptam pentru ceva.
Am cerut de multe-ori pâine
Trupul sa ni-l săturăm ,
Din cuvântul Lui mai greu e
Ființa sa o educam.
Am cerut un pat mai moale
Și-am primit ,ne-am strofocat,
Însă gândurile-amare
Lângă noi s-au asezat.
Când ni sa luat averea
Plâns-am și jelit-am mult,
Însă Iov slăvea pe Domnul:”
Bun e Domnul orisicand”.
Ai fost singur intr-o vreme
Si plângeai cu ochi pustii,
Însă lui Iov toți copii
I-au fost luati doar intr-o zi!
Domnul te-a-nvatat prin boala
Ca ești nimic fără El
Ai strigat ca Iov puternic:
“Primesc răul tot la fel!” ?
Bine-ai fost primit de Tatăl
După lupta ce-ai invins?
Ca și Iov ai primit lauda,
Tot ce-ai pierdut îndoit?
Domnul vrea sa ma învețe
Ca El este bogăția,
Intr-o singura zi trece
Faima,bunul ,avuția.
Însă dacă îl ai pe Domnul
Protector a tot ce ai
Nu ești melc in cochilie ,
Ești milos ,pe tin’ te dai!
Domnul ne învață astăzi
Ca suntem foarte bogați
Ca mereu El ne e Tata
Are pentru noi un Rai! Andreea Avădanei
Dorința
Fa Tu așa in mine ,sa nu te pot uita,
Schimba inima-n mine sa vrea a te urma,
Din trupul meu ,bucăți mari le fa sa se lipească
Și-ti construiește templu ,Duhul sa se-odihneasca .
Fa Tu așa in mine ,sa nu te pot uita,
Sa cred mereu in Tine și-n bunătatea Ta,
Credinta sa-nverzeasca zi de zi tot mai mult
Pomi roditori sa crească pe intinsul pământ .
Fa Tu sa nu Te las ,Stăpân al cerului
Sa găsesc vindecare la poala crucii Lui,
Păcatele s-au scris pe lemnul ce-a tinut
Pe Dumnezeu ,pe Fiul pe toată oștirea Lui.
Fa Tu așa in mine, sa nu te pot uita,
Sa nu-mi vând haina noua pe viața altcuiva,
Sa-ti spun doar Tie Tata ,sa fiu un fiu curat
Sa am grija de fratii pe care mi i-ai dat.
Fa Tu așa in mine sa nu Te pot uita
Sa beau din a Ta apa pentru-a ma vindeca
Rănile sa ma facă puternic negreșit
Sa primesc o coroana in Cerul Strălucit .
Andreea Avadanei
Cunoștiință
Sunt mică ,dar exist iar firea îmi e prieten;
M-am pus pe ai tai umeri omule care pieri;
Eu caut sa te cuprind prin dedesubtul vremii
Sa te fac sa Asculți mereu a mele-ndemnuri.
Ispita îmi e numele și azi te-am vizitat
Și ti-am cantat in struna, plăceri ti-am recitat;
Am fost și-un șarpe meschin ,foarte discret
Și ti-am soptit ,strângându-ti inima ca un medic atent.
Ca arsa m-am retras și m-am speriat rău tare
Când tu,in loc sa guști ale plăcerii taine
Ti-ai luat in mâna Biblia și-ai citit cu glas tare:
“Sângele Lui Cristos imi da eliberare!”
N-am vrut sa stau codașa și sa îmi plâng de mila,
Mi-am luat și eu o arma :Placerea de o clipa!
Ti-am pus in minte lucruri care te stăpâneau,
Sa te înduplece placerile care mult te robeau.
Lovită ca de pietre mintea ta sângera
Căci știa că pe vremuri in rele mult zăcea ;
Ți-am spus că n-are rost să lupți ,că ești prea slab
Și sa-mi dai mie cârma, sa-ti fac viața miraj.
Ti-am inșirat tarabe cu pofte calzi și reci
Strigam in coaci și-n colo făcându-te sa crezi
Ca toată lumea stie ,ca ești captiv in ea;
Am început sa rad de neputinta ta .
Izbită dintr-o data ,fără sa-mi termin versul ,
Plesnit-am fost și dată in lături ca vârtejul;
Plângeai ca un copil și Cel Stăpân pe toate
Te-a auzit și vruta din lanțuri sa te scape.
Plângeai și strigai tare : “Puterea mi-e Hristos! “
Nu mai aveam ce-ti face , mi-ai dat planul pe dos!
Credeam ca te înduplec apoi cu alte gânduri
Dar in adânc gonit-am fost spre vremuri multe.
-Așa se încheie-o lupta cu meschina ispita
Nu tolera atingerea plăcerii de o clipa
Nu judeca, n-aprinde, nu stinge și nu frânge
Cere înțelepciune căci Dumnezeu se-atinge!
-Biruitor! Te va striga chiar Tatăl Împărat
De ai răbdat ispita și nu te-ai clatinat
Făgăduinta e cununa celor care Îl iubesc
Celor care-ngenuncheaza ,in smerenie se sfințesc !
Andreea Avadanei
Născut din nou
Era odată-un om ,
Stătea lângă-o prăpastie ,
Cu pumnii strânși ,dar goi,
Privea plângând in văi.
Sudoarea-i îmbrăca
Fața pierdută-n zile,
Inima lui era
Prea înghețată-n sine.
Genunchii tremuranzi
Voiau sa se-odihneasca,
Știa ca doar Hristos
Avea sa-l liniștească.
A fost lipsit de pace
De mult prea multă vreme
Pace am zis? Nu-i vorba
Doar El ii știa durerea.
Sfărâmițat întregul lui trup
si spulberat
Ii vorbea gandul trist
cu calm și delicat:
“Ohh cât amar pe tine ,
furnica ești ,un praf
Oh fără străduința
Asculți de-un coregraf.
Te-a pus râzând, in cumpeni
Tu-ai ascultat fricos
Și-așa ,captiv ,căzut-ai
Frânt de truda jos.”
De-odat’ ,un vând puternic
Tot trupul i-a-mbracat
Și se-auzii ca-n cantec
Glasul Lui blând ,oftat…
“De unde vii străine?
Spune-Mi ce te-apasat?
Cine ti-a fost tovarăș
Și ce te-a tulburat?
Întregul drum am vrut
Sa iau a ta povară
Am alungat furtuni
Și ti-am vorbit in taină.
Te-am văzut și zâmbind ,
Te-am auzit cântându-Mi
Și-am stat la sfat cu tine
Sincer plângeai spunându-mi:
“As vrea sa stau Doamne cu Tine
O veșnicie-ntreagă,
Din tot pământul ăsta
Nimica nu ma leagă !
As vrea sa stau o viața
Pe culmi cu Tin’ de mână,
Orice plăceri din lume
In min’ sa nu rămână !
Lasa-mi credința-n Tine
Sa nu se veștejească
Oricât m-as clatina
Sa nu ma părăsească !”
Azi pari cam clătinat;
Inima ta se simte
Căzând fără putere
In vai din vârf de munte.
Și azi ,ca-n totdeauna ,
Eu sunt in jurul tău,
Îți leg rănile tale
Sa nu pățești vre-un rău .
Și îți șoptesc in taina
Ca am sa vin curând ,
Vom sta fata in fata
Cu Sfinții toți cântând!”
Ca-n vânt de primăvara
Fața și-a ridicat,
Și raze de lumină
Pe-obraz l-au mângâiat.
Cu trupul odihnit
De jos s-a ridicat
Și-n văi ,fără de teamă
Cu Credință a strigat:
Al meu e Dumnezeu!
Eu nu voi mai tăcea!
Sângele Lui Isus
Pe veci ma va salva!
Al meu e Dumnezeu
Altul pe lume nu-i
Pe VECI El e al meu
Pe VECI eu sunt al Lui! “
Andreea Avădanei
Cârmaciul
Stătea-ți și voi la cârmă
Când se zbătea oceanul;
Era o mare cearta ,in noapte, între valuri.
S-a hotărât și ploaia și vântul ca sa lupte ,
Lovind corabioara făcându-i teama ,munte.
Așa lipiti de cârma ,așa luptau voinicii,
De nicăieri ,credința ,le încleștase dinții.
Căci ei voiau sa lupte ,lumina s-o zareasca,
Chiar de nu vedeau Zorii și dulcea dimineață.
Valuri răutăcioase și dornice de rele
Plesneau corabioara :”De-am face-o bucățele!” Carmacii se rugau, cântau cântări de doruri
Cântările lor zburau in cer ca niște stoluri.
Coboar-atunci Carmaciul Suprem și ne-nfricat,
Căci auzise glasurile de jos de pe uscat.
Cu tunet și putere și-a asezat piciorul,
Chiar pe Corabia mică stingand încins cuptorul.
Împinsă-n-coaci și-n colo ,catargul scârțâia :
“Pânzele îndreptați!!” Carmaciul poruncea.
Tot ce era-n deriva Carmaciul a-nedreptat,
Micile locuri sparte ,tot El a reparat.
A mustrat valul rece ,i-a poruncit sa tacă,
Ca unui caine obraznic i-a spus sa se retraga. Tăcuți ca niște fluturi stăteau corabierii
Uimiți le luceau ochii ca licuricii serii.
Fără sa mai întrebe sau sa se lămurească ,
Cum prin acesta noapte ,El le îngădui sa treacă?
“Eu sunt aici acum și de când soarele-a apus,
Corabia e a Mea ,c-un scop aici v-am pus”.
Cu brațele deschise a spus tăcut “V-aștept!”
Și-a luat corabiei Ținându-i strâns in piept.
Curând din brațul-i cald ochii ei au deschis
Venise dimineața in marele abis.
Corabierul Mare plecat-a sus din nou,
In inimi El lasa-ta un soare drept cadou.
Înțelegând ca Domnul mereu este cu ei
Au continuat traseul ,vaslind mai voinicei.
Corabia-ncercata, ii zbura ca pe zmei
Corabierii pus-au mâna pe cârma ei.
Andreea Avadanei
Să ai îndeauns
Tine-ti mâinile in buzunarele tale,
in mijlocul trupului tău și nu smulge binecuvantarile altora din invidie
și dorința de mai mult…nu ai nevoie de toate. 
Nu fii ca Esau sa îți dorești sa iei
Ce nu-i al tău și sa te mândrești
Căci pofta de bine vine oricui,
Dar stăpânirea de sine face mai mult.
Vezi cu ochii tai și întinzi inima
Tânjești după ce nu-i al tău,
Mereu inima omului spune ce vrea
Dar sa ii spui NU sa stii ,nu-i lucru rău.
Nu-i nici chiar ușor sa ii poruncesti
Sa lase dorința ce-o atrage
Dar cine-i stăpân nu este supus
Ci robul asculta și tace.
Nu fii ca Esau , nu ești tu mai sărac
De nu Primești binecuvântarea!
Dacă rabzi tăcut și-ți înveți inima
Domnul răsplătește răbdarea!
Mai mare-ți va fii bucuria mereu
Când te vei lupta Pentru-aproapele tău,
Chiar dacă ce a primit el crezi c-ai vrea sa ai,
Domnul te umple încât sa și dai.
Nu fii ca Esau sa smulgi ce nu-i al tău
Ba mai mult ,zâmbește cu-acela
Și cânta cu el mulțumit
Vei fii negreșit răsplătit
Cu daruri ce nu ai gândit .
Andreea Avadanei
Zâmbet nou
1.Cand pacea lui Hristos se odihneste-n mine
Cand se aseaza-usor pe fata mea
Isi face cuib in taina, raman fara suspine
Si fara sa vorbeasca ,transforma fiinta mea.
2.Azi, m-am trezit sub patura ei calda,
Si n-am mai vrut sa ies,am vrut sa stau cu ea
De multe ori crezut-am ca-asa sub ea ne nastem
Dar oglindita-n cruce ,s-a umilit privirea mea.
3.Credeam ca zambetul pe fata ni-l asezase lumea,
Ca linistea-i cu noi cand nu mai e razboi,
Ca tainele sunt toate azi puse in lumina
Cand soarele vedem,pamantul de sub noi.
4.Credeai poate si tu ca toata viata-i cruda
Nici vantul nu-i mai tandru si ploaia-i tare sumbra,
Parfumul florilor ajunge sufocant
Ca oceanele bogate stau pe pamant uscat.
5.Credeai ca trupul tau va supravietuii in lume
Doar ingrijt cu alifii si plasturi care trec,
Ca mainile-ti ajuta sa ridici greutatea,
Ca daca nu te chinui, viata ti-e un esec.
6.Asa crezuta-m toti in oacecare vreme;
Am vrut sa para simplu sub hainele curate,
Dar dupa-amar de vreme si pleoapa se asterne
Iarasi ne-amintintim de fercire,clipele aruncate.
7.Cand pacea lui Isus se odihneste-n mine,
Fara vreo vorba, imi scalda fiinta mea,
In apa linistita si imi sopteste-n sange
Ca Domnul e cu mine, ca lumea e a Sa.
8.Imi scrie poezia vietii mele multa
Distorsionandu-mi crezul ca sigur as putea
Sa fac sau sa imi fie bun si placut traiul
Fara Isus in mine ; El viata mi-ar schimba.
9.Isus aduce pace ,si e o pace multa
E-asa de-ncrezatoare ca nu te poti lasa
Ne-iduplecat de tandra si gingasa-i vapaie,
Ca te cuprinde-n barate,Oh lumea nu-i asa.
10.Doar pacea lui Hristos m-a uimit azi pe mine,
Promisiunea Lui si azi s-a implinit
Iar faptul ca sunt viu si ca El e in mine
ma face-invingator din omul cel trudit.
Andreea Avădanei
Gospodar
Ca un obiect creeat spre folosință
M-am știut sigur pe acest pământ;
M-ai facut tare si mi-ai pus in ființă
Iubirea Ta si Harul Tău cel sfânt.
Mi-ai dat pământul să îmi fie-ogorul
Pe care-l sap, îl ud si-l semăn
Și ca un gospodar în mica ogradă
Sa-mi fac trăirea un sfânt templu.
De mă simt singur, imi umpli casa mică
Cu siguranță brațelor de Tata;
Mai plâng când timpul scurt ma-ngroap,
Dar văd în zare Patria Cereasca.
Și parcă totuși îmi simt pașii grei
Când roadele-ngrijite nu se-arata;
Ma uit spre cer , spre al meu Tata
Si-n reverență semăn genunchii mei.
Mai lasă Doamne-un an ogorul
Și via încă n-o taia,
Eu știu , credința mea nu-i mare, Toarnă din cer picuri din mila Ta.
Mi-aduc aminte când eram un sâmbure
Pământul meu Tu l-ai udat mereu,
M-ai așteptat mai mult decat pe alții,
Fără credință, am crescut mai greu.
Dar nu Te-ai plictisit în așteptare
Nici nu Te-ai mâniat pe-orgoliul meu,
Ci ai avut multa răbdare
Până am renunțat la eul meu.
Ma văd un pom ce tot mai crește,
Ce încă are de-nvatat,
Acum din dragoste si pentru alții
Vreau să descopere iubirea-ti ce m-a eclipsat.
Mi-am numarat si zilele si anii
Și Doamne am realizat că pentru Tine
Tot numarul care e imens pentru mine
Sunt o nimica pe lângă veșnicie.
Mi-ai dat o Tata multe zile
Mi-ai dat si-ogor si dibăcie
Mi-ai dat și daruri care iti plac Tie
Si-unelte sa le folosesc cu vrednicie.
Eu sunt un om micuț , un pom ce crește,
Unealta ce Îți folosește;
Dar nu ești Tu mai slab fără de mine!
Tu esti Acela ce pamantul ține.
Crește Tu Tata roadele din mine
Uda-ma iar si iar sa iti plac Ție
Si eu doresc sa ud pe alții spre mai bine
Sa fie toti in Patria facuta de Tine.
Infasat in brațele-ti de Dumnezeu
Stau ca un copil in siguranță,
Cat lucrez eu cant mereu, mereu:
Oh ,ce dor imi e de Tatăl meu . …Vreau la El
Andreea Avădanei
Departe-n spre aproape
Ma simt departe uneori
Si stiu in sinea mea
Ca Domnul a plecat deja,
Dar Doar din vina mea.
Tot ce-am facut, traind
Zburam fara s-observ
Fara sa cad pe ganduri
Doar fapte fara sens.
Ma simt departe uneori
De pacea buna a lui Isus,
Ca simt pacate-n viata mea
Si teama m-a ajuns.
Greseli marunte, sau chiar frici
Am fost in prag de moarte
Ca le-am lasat sa ma afunde,
N-am mai gasit salvare.
Ca intr-un lift ingust stateam
Dorind sa merg in sus ,
Dar liftul meu se tot oprea
Cu gandul meu rapus…
Se bucura cel rau de prinde
Momentele de neajuns
Si se hraneste cu durerea
Celor ca mine , ce-s infranti.
Dar intervine Domnu-atuncea
Si nu te lasa biruit
Oh, mai incearca-ne credinta!
Si-apoi ridica-ne Isus!
Sa ma simt departe uneori
E treapta pentru-a fii aproape
Ne lasa Domnul in necaz
Ca sa ne-apropie mai tare.
Andreea Avădanei